CONTACT:

Adresa: Strada "Stefan cel Mare" Nr. 62-64, municipiul Vaslui, judetul Vaslui , C.P. 730171 , Romania.
Telefoane: 0335401085 , 0722671567
Email: ancmrrvaslui@yahoo.com ; doboseru_petru@yahoo.com
Bloguri : http://ancmrrvaslui.blogspot.com; http://doboserupetru.blogspot.com
Subfiliala BIRLAD: http://ajcmrr-vasluisubfilialabirlad.blogspot.com/
Subfiliala Husi: http://ajcmrr-vasluisubfilialahusi.blogspot.com/
CONT (RON) = RO47BRDE380SV10236793800 la BRD Groupe Societe Generale -Filiala VASLUI
Cont de identificare fiscala: 9608746/21.07.1997

Consiliului Director (Comitetul) , ales de Adunarea Generala (Conferinta) din 13 aprilie 2013 si Comisia de cenzori:

1.Presedinte Filiala : Col(r) DOBOSERU PETRU
2.Prim-vicepresedinte: Col.(rez) IGNAT ROMEL 3. Vicepresedinte(Presedinte Subfiliala Birlad) : Col(r)PAVELESCU PAVEL 4.Vicepresedinte(Presedinte Subfiliala Husi): mm.(r) BRIGIU MIHAI 5.Secretar executiv:Lt.col.(r) BUHAESCU VASILE ;6. Membru:Lt.col.(r) CHIRU DUMITRU ; 7.Membru: Lt.col.(rez) MEHEDINT GHEORGHE-financiar;8. Membru: Mr.(r) POPESCU ION; 9.Membru: Mr.(rez) ANDREI VIOREL; 10. Membru: Mr.(rez) COZMA MIHAI-purtator de cuvint


Comisia de cenzori:
1.Presedinte : SMINTINA ALEXANDRU-expert contabil autorizat
2.Cenzor :Mr(r) BUCUR IOAN 3.Cenzor: Col.(rez) IONESCU MIRCEA

ADUNAREA GENERALA ANUALA a Filialei judetene Vaslui a ANCMRR



ANUNT IMPORTANT

Cadrele militare in rezerva si in retragere din judetul Vaslui sunt invitate sa participe la Adunarea generala a Filialei judetene Vaslui a ANCMRR.

Adunarea generala va avea loc la Cercul Militar Vaslui , duminica 30.03.2014 orele 11.00.

Ordinea de zi cuprinde Darea de seama, Raportul Comisiei de Cenzori, Informare cu activitatile trecute si viitoare si discutii .


.

PROGRAMUL FILIALEI VASLUI




############################################# PROGRAM DE LUCRU LUNI SI VINERI :10.00-1200 **********ADUNAREA GENERALA LUNARA:IN ULTIMA SAPTAMINA A LUNII,JOIA, LA ORA 17.00 *************PROBLEME URGENTE:LA ORCE ORA , LA TELEFONUL 0722671567, LA PRESEDINTELE FILIALEI, COL(r) Petru DOBOSERU ###########################################

FORUM @ FORUM @FORUM @ FORUM @ FORUM @ FORUM @ FORUM@ FORUM@ FORUM @ FORUM @ FORUM @

========================================================


dati click , pe adresa , cu mouse-ul !


" FORUMUL FILIALEI VASLUI"

=======================================================

A FOST PROMULGATA "LEGEA REPARATORIE..."

LEGE PRIVIND PENSIILE MILITARE-PROIECT 2012

vineri, 24 octombrie 2014

25 Octombrie – Ziua Armatei Române



-->

25 Octombrie – Ziua Armatei Române

După 23 august 1944, România a avut o contribuţie substanţială la eforturile de război ale Naţiunilor Unite. Armata română a alungat trupele germane de pe teritoriile controlate de statul român, ducând lupte în care au căzut 5.048 soldaţi inamici şi au fost luaţi 56.455 de prizonieri. A fost realizată apărarea strategică a graniţelor şi a liniei temporare de demarcaţie româno-ungare din Crişana şi Platoul Transilvaniei, impuse prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940. Sub acoperirea strategică a românilor, trupele sovietice au parcurs aproximativ 1.000 de kilometri într-un timp foarte scurt şi, fără să întâmpine rezistenţă, au trecut prin strâmtorile din Caparţii Occidentali şi Meridionali, în zona Banatului. Conform articolului 1 din Convenţia de Armistiţiu (semnată în 12/13 septembrie 1944), România urma să contribuie la efortul de război al aliaţilor cu peste 12 divizii de infanterie, dar aceste forţe au crescut constant în număr, în pofida dificultăţilor întâmpinate în cooperarea militară româno-sovietică.

După alungarea trupelor germane de pe teritoriul românesc, Armatele 1 şi a 4-a au fost angajate în luptele de pe marele front la nord de Carpaţii Occidentali şi la vest de Carpaţii Meridionali, ajungând la aproape 350 kilometri în adâncimea aliniamentului de luptă germano-ungar. Oprind înaintarea şi respingând inamicul în afara arcului carpatic, pe direcţia Braşov-Cluj-Carei, au sprijinit ofensiva armatei sovietice din Carpaţii Răsăriteni pe direcţia Târgu Mureş, Dej şi Satu Mare.

Ofensiva pentru eliberarea părţii de nord-est a României a început la 9 octombrie 1944, acţiunile militare făcând parte din operaţiunea ofensivă „Debreţin”, prin care trebuiau eliberate regiunile din estul Ungariei, până la râul Tisa. Operaţiunea a fost planificată şi dusă la sfârşit de Înaltul Comandament Sovietic. Acţiunile ofensive s-au desfăşurat în trei etape. Prima etapă a durat din 9 până în 13 octombrie 1944, când trupele româneşti au rupt apărarea inamică de pe linia de contact, au avansat pe valea Someşului Mic şi au cucerit înălţimile de la vest de râu. Marile unităţi române au continuat ofensiva împreună cu Corpul 104Armată Sovietic, ajutând astfel la eliberarea oraşului Cluj. În a doua etapă, între 14 şi 20 octombrie, rezistenţa inamică  a fost zdrobită în Munţii Făget şi Meseş. Obiectivul ofensivei a fost atins în etapa a treia, între 21 şi 25 octombrie, când forţele inamice au fost alungate din oraşele Carei şi Satu Mare, dincolo de graniţa româno-ungară, pe 25 octombrie 1944.

Pentru a treia etapă, Comandantul Armatei a 4-a, Generalul Gheorghe Avramescu, a hotărât să îndrepte eforturile cu prioritate pentru eliberarea oraşului Carei şi cu o parte din forţe să elibereze oraşul Satu Mare. Misiunea trupelor române a fost extrem de grea deoarece inamicul se afla în avantaj, el structurându-şi limita dinainte a apărării pe puncte de sprijin şi noduri de apărare în special în oraşe.


Pentru eliberarea oraşului Carei a fost concepută o mare manevră de învăluire, cu patru divizii din Corpul 6 Armată, care urmau să distrugă duşmanul din zona oraşului, în timp ce Corpul 2 Armată împreună cu Divizia 11 Infanterie aveau să atace de la sud rezistenţa inamicului din Satu Mare. Atacul a început în seara zilei de 24 octombrie, iar divizia 9 Infanterie a intrat în Carei şi s-a angajat în lupte de stradă în aceeaşi noapte. În dimineaţa zilei de 25 octombrie, după lupte grele, a fost eliberat ultimul şi cel mai important oraş românesc de la graniţa de vest.

Fără a lăsa nici un răgaz trupelor hitleristo-hortiste, militarii români au continuat să avanseze şi au ajuns la graniţa româno-ungară în aceeaşi dimineaţă. Ei au trecut graniţa şi au dus lupta mai departe pe aceeaşi direcţie, pe teritoriul Ungariei. În Ordinul de Zi Nr. 392 din 29 octombrie 1944, Generalul Avramescu scria: „La chemarea ţării pentru dezrobirea Ardealului răpit prin Dictatul de la Viena, aţi răspuns cu însufleţire şi credinţă în izbânda dreptăţii neamului românesc. Tineri şi bătrâni aţi pornit spre hotarele sfinte ale patriei şi cu pieptul vostru aţi făcut zăgaz de neînfrânt duşmanului care voia să ajungă la Carpaţi. Zdrobit de focul năprasnic al artileriei şi de necontenitele voastre asalturi, inamicul a fost gonit din Ardealul scump. (...) Pe cei care au căzut la datorie, îi vor preamări urmaşii şi numele lor va fi înscris în cartea de aur a poporului român.”

Victoria asupra forţelor germane şi ungare a fost câştigată de 525.702 soldaţi români, începând cu 23 august 1944. Din aceştia, 58.330 au fost declaraţi morţi, răniţi sau dispăruţi în luptă. Numărul total al pierderilor inamicului s-a ridicat la peste 72.937 soldaţi.

Ziua Forţelor Armate Române a fost sărbătorită pe 2 octombrie în primii ani după sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Din anul 1959, 25 octombrie a fost stabilită ca ziua în care se aniversează eliberarea definitivă a teritoriului naţional temporar ocupat în urma Dictatului de la Viena.

Presedintele Filialei Vaslui a ANCMRR
Colonel(rez)
      Petru DOBOSERU

marți, 14 octombrie 2014

          COMUNICAT  Nr. 46

                                                -    ÎNTÂLNIRE LA M.Ap.N.   -

În ziua de 07.10.2014, la solicitarea conducerii A.N.C.M.R.R.,ministrul Apărării Naționale, Domnul Mircea DUȘA, a primit o delegație a ANCMRR formată din : Gl.(r) prof.univ.dr. Mihai  ILIESCU – președinte, Gl.lt. (r) Victor  DUMITRESCU – primvicepreședinte, Gl.mr. (r) Victor  CONSTANDA – vicepreședinte și purtător de cuvânt și Gl.bg. (r) Constantin  MIHĂLCIOIU – vicrepreședinte.
Din partea conducerii M.Ap.N. au mai participat: Doamna Otilia  SAVA – Secretar de Stat pentru Relația cu Parlamentul, Informare Publică și Creșterea Calității Vieții Personalului, precum și contraamiral de flotilă Tiberiu  FRĂȚILĂ – Șeful Direcției Personal și Mobilizare din S.M.G..
      Întâlnirea a avut drept scop reluarea unor propuneri anterioare cum ar fi:
   -  Sprijin pentru a obține fonduri necesare unor nevoi ale A.N.C.M.R.R., ca urmare a statutului de utilitate publică;
         -    Urgentarea apariției legii pensiilor militare de stat;
         -  Modificarea Codului Fiscal privind dreptul pensionarilor militari de a dispune de un procent de până la 2% din impozitul pe pensii pentru a fi redirecționat în folosul asociației;
          -    Asigurarea unui număr de 200 – 300 de exemplare din ziarul „OBSERVATORUL  MILITAR” pentru filialele și subfilialele din teritoriu, în regim de gratuități;
         - S-a solicitat sprijin pentru simplificarea metodologiei de eliberare gratuită a medicamentelor pentru pensionarii militari.
         -   Promovarea propunerilor conducerii A.N.C.M.R.R. privind înaintarea în gradul următor a cadrelor militare în rezervă / retragere.
     Cu această ocazie, ministrul Apărării Naționale a precizat că va întreprinde diligențele necesare, în limita posibilităților ministerului, pentru a soluționa solicitările noastre.
     Apreciind deschiderea manifestată de conducerea M.Ap.N., Gl.(r) prof.univ. dr. Mihai ILIESCU a mulțumit pentru timpul afectat întâlnirii și l-a asigurat pe ministrul Apărării Naționale că și în continuare A.N.C.M.R.R. va rămâne o componentă de bază a armatei de rezervă.
VICEPREȘEDINTE și PURTĂTOR DE CUVÂNT

Gl.mr. (r)  //  Victor  CONSTANDA  //

joi, 30 mai 2013

ZIUA REZERVISTULUI MILITAR-Expunerea presedintelui ANCMRR general(r) Mihai Iliescu

               ASOCIAŢIA  NAŢIONALĂ  A  CADRELOR  MILITARE
         ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE  „ALEXANDRU  IOAN  CUZA”
LEGITIMITATE ISTORICĂ ŞI JURIDICĂ, REPREZENTATIVITATE,
                             UTILITATE ŞI NOTORIETATE PUBLICE.

 Onorat Prezidiu,
        Doamnelor şi Domnilor,
        Stimaţi camarazi,

       Doresc să reiterez de la început, ca reuniunea de astăzi este dedicată zilei de 31 mai a.c. când Armata de rezervă a României va sărbători printr-o coincidenţă fericită  ziua A.N.C.M.R.R, „Alexandru Ioan  Cuza” ( a 88 aniversare) şi ziua Rezervistului Militar, prilej minunat şi pentru comemorarea eroilor neamului românesc şi ai Armatei României.
       Este o deosebită onoare şi plăcere ca să reamintesc şi cu acest prilej faptul că Ziua Rezervistului Militar a fost instituită la iniţiativa A.N.C.M.R.R. „Alexandru Ioan Cuza”, iniţiativă ce a fost acceptată şi promovată de fostul ministru al apărării naţionale, dl.Gabriel Oprea în prezent viceprim-ministru  în Guvernul României, aceasta având şi acceptul tuturor structurilor similare din Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională şi bineînţeles acordul şefilor instituţiilor publice centrale din care ele  provin.
       Astfel la data de 12 mai 2010, Guvernul României a adoptat H.G. nr.467/2010 prin care instituie prima dată în România, Ziua Rezervistului Militar, zi înscrisă în capitolul „Sărbători militare” al Calendarului Tradiţiilor Militare, periodic de istorie şi cultură militară editat de Statul Major General al  Armatei Române.
       Cred că nu deranjează dacă reamintesc conţinutul acestei hotărâri :
       Art.1. Se instituie ziua rezervistului militar, care se sărbătoreşte în fiecare an la data de 31 mai;
       Art.2. Instituţiile publice din cadrul Sistemului de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională pot sprijini, în condiţiile legii, manifestările prilejuite de acest eveniment ;
       Art.3. Potrivit prezentei hotărâri, prin rezervist militar se înţelege orice persoană care deţine grad militar în rezervă sau în retragere.
       În contextul sărbătoririi zilei A.N.C.M.R.R. „Alexandru Ioan Cuza” provenite din activitate în Ministerul Apărării Naţionale mi-am propus ca în această expunere să mă refer la parametrii fundamentali care dau dimensiune şi recunoaştere acestei structuri asociative şi anume : legitimitate istorică şi juridică reprezentativitate, utilitate şi notorietate publice.
        De la început, este demn de menţionat că după o întrerupere abuzivă timp de 42 ani, în 1990 A.N.C.M.R.R. a reapărut pe eşicherul societăţii româneşti din iniţiativa unui grup de 24 de generali şi ofiţeri în rezervă şi în retragere, animaţi nu de orgolii


                                                        1

necontrolate ori de aprecieri suprasolicitante, ci de omenească filozofie a continuităţii unei tradiţii care a reuşit să conserve unitatea de corp a cadrelor militare, să păstreze neştirbite onoarea şi demnitatea militare în noul context creat de evenimentele din decembrie 1989.
       Cadrele militare care dau identitate acestei structuri asociative, sunt cei care, ca militari, prin jurământ de credinţă şi-au asumat onoranta misiune de a fi pavăză la hotarele terestre, aeriene şi maritime ale României, cu riscul, la nevoie, - până la sacrificiul suprem.
       Ei sunt acei care timp de mai multe decenii s-au distins la comandă, în statele majore şi structurile tehnice de mentenanţă şi logistice, ale unor structuri militare la nivel tactic, operativ şi strategic, reprezentând cu onoare şi mândrie românească – Armata şi Ţara în relaţiile internaţionale, au participat fără crâcnire, în condiţii deosebite pe şantierele ţării şi în agricultură ; la înlăturarea urmărilor şi dezastrelor calamităţilor naturale – mulţi dintre ei şi în campaniile celui de Al Doilea Război Mondial, în Revoluţia din decembrie 1989, având o contribuţie decisivă la instituirea statului de drept şi a democraţiei în România şi în ultimul timp în teatrele de operaţii militare din cadrul NATO.
       Cu deplină satisfacţie şi mândrie camaraderească apreciem ca Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan Cuza”, considerând asocierea fostelor cadre active ale Armatei României într-o structură asociativă viabilă, a cărei notorietate şi reprezentativitate să fie recunoscute de factorii de decizie politică şi militară, constituie, mai cu seamă în condiţiile actuale, misiune de credinţă şi datorie de onoare, trăieşte astăzi, la această sărbătoare vârsta maturităţii sale depline şi a rezervistului militar, astfel :
        a/ Ca persoană juridică română de drept privat, înscrisă în Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor în urmă cu peste două decenii, A.N.C.M.R.R. îşi organizează şi desfăşoară activitatea la nivel naţional şi teritorial în strictă conformitate cu legea, cu valorile statutului de drept şi democraţiei, în spiritul devizei sale „Patrie, Onoare, Demnitate”! 
       În acest demers A.N.C.M.R.R. este purtătoarea unei legitimităţi istorice de peste 88 de ani, structura asociativă de la care îşi revindecă statutar legitimitatea fiind Societatea Ofiţerilor în Rezervă şi în Retragere Proveniţi din Activitate (S.O.R.P.A) constituită în anul 1925, la doi ani de la adoptarea Constituţiei din 1923 – lege fundamentală a României întregite care, în capitolul privind „puterea armată” dădea expresie concretă, în sinteză Constituţională, unui efort de şase decenii şi jumătate pentru făurirea Armatei Române moderne.
      În spiritul Constituţiei din 1923, forurile de decizie politică şi militară au adoptat legi, decrete, decizii ministeriale, regulamente şi instrucţiuni menite să aşeze puterea militară a ţării pe temelii noi, la dimensiunea întregului teritoriu naţional. Acestea au vizat şi cadrele militare în rezervă şi în retragere. Una din aceste legi a fost şi Legea nr.21/1924 privind asociaţiile şi fundaţiile. Prevederile acesteia are cadrul legal de materializare a tendinţei de asociere a cadrelor militare ieşite din sistemul militar activ, tendinţă care devenise mai pregnantă după încheierea Războiului de Întregire şi făurirea Marii Uniri.


                                                   2

        Astfel, concluzionăm asupra acestui aspect prin a reaminti ca după adoptarea Constituţiei din 1923 şi promulgarea Legii Nr.12/1924, - în 1925 este atestată juridic Societatea Ofiţerilor în Rezervă şi Retragere provenită din activitate, cu acronimul S.O.R.P.A, care fiinţa sub înaltul patronaj al Conducătorului Armatei – Domnitorul Ţării, la un „moment dat având şi patrimonial „Carol al II-lea” structură de la care A.N.C.M.R.R. îşi revendică legitimitatea istorică.
       Legitimitatea istorică, statutul juridico-legal al A.N.C.M.R.R. redobândit în anul 1990, a fost întregit în anul 2008 când prin Ordinul nr.H 5498 al ministrului Apărării Naţionale, Asociaţia a fost îndrituită să se identifice, ca toate structurile militare semnificative, cu Însemn heraldic şi Steag de identificare proprii, iar prin Ordinul nr. H 3762 din acelaşi an, la propunerea Comisiei de Heraldică şi Denumiri, i-a confirmat denumirea onorifică de Alexandru Ioan Cuza, domnitor al Principatelor Române Unite şi primul ctitor al Armatei României moderne.
b/ Nu mai puţin important în ordinea de idei a acestei comunicări este faptul că în prezent A.N.C.M.R.R. se bucură de reprezentativitate reală, asigurată de o conducere centrală şi o structură teritorial temeinic articulată prin Statut, formată din 47 filiale judeţene şi din sectoarele Capitalei, precum şi de peste 60 de subfiliale în actualele sau fostele garnizoane militare nereşedinţă de judeţ.
          Fără teama de a greşi, apreciez că un rol hotărâtor în recunoaşterea legitimităţii şi reprezentativităţii noi structuri înfiinţată la 31 mai 1990 l-a avut preluarea frumoasei tradiţii antebelice de către înaintaşii noştri fondatori instituind Deviza „ Patrie, Onoare, Demnitate” şi fiinţarea Asociaţiei sub înaltul patronaj al Preşedintelui României în calitatea sa de Comandant al Forţelor Armate şi sub patronajul M.Ap.N., ministru fiind Preşedinte de Onoare, şi şi-a asumat menirea de acţiona permanent pentru îmbunătăţirea protecţiei sociale a cadrelor militare în rezervă şi retragere şi familiilor acestora.
Demn de subliniat şi onorabil pentru noi este faptul că toţi preşedinţii României, ministrul apărării naţionale în funcţie şi marea majoritate a predecesorilor  domniei sale au recunoscut şi acceptat prevederile statutare ale A.N.C.M.R.R. referitoare la aspectul mai sus menţionat.
Reprezentativitatea reală a A.N.C.M.R.R. este recunoscută şi în prezent de M.Ap.N., având cu acesta un parteneriat viabil şi fructuos, ministru acceptând, conform tradiţiei, să-i fie preşedinte de onoare. De asemenea, reprezentativitatea A.N.C.M.R.R. este recunoscută de Statul Major General şi Statele Majore ale Categoriilor de Forţe Armate – Terestre, Aeriene şi Navale, de alte structuri militare semnificative, precum şi Direcţia Generală de Informaţii pentru Apărare şi Comandamentul Comunicaţiilor şi Informaticii. Emblem a de Onoare a Armatei şi a Statului Major General, precum şi ale celorlalte structuri militare, conferite A.N.C.M.R.R. constituie câteva din multiplele dovezi ale recunoaşterii şi reprezentativităţii reale a A.N.C.M.R.R.
Recunoaşterea reprezentativităţii A.N.C.M.R.R. este impusă şi dovedită prin prevederile Statutului acesteia referitoare la faptul că Asociaţia nu este angajată politic, nu desfăşoară activităţi în favoarea sau defavoarea vreunui partid sau organizaţie politică, acţionează permanent cu sprijinul moral, material şi financiar al


                                              3

M.Ap.N. şi relaţionează cu toate forţele politice care-i împărtăşesc dezideratele, cu celelalte autorităţi şi instituţii publice centrale şi locale pentru îmbunătăţirea protecţiei sociale a cadrelor militare în rezervă şi în retragere, precum şi familiilor acestora, realizând, în spiritul devizei asumate cerinţele cultivării şi promovării valorilor fundamentale ale democraţiei, interesele şi simbolurile naţionale ale României, cultivarea trecutului glorios naţional şi militar al poporului român, pentru promovarea imaginii armatei în societatea românească, contribuind la dezvoltarea ştiinţei şi artei militare româneşti atunci când este solicitată de către structurile organizatorice ale M.Ap.N.
      Tot pe linia recunoaşterii reprezentativităţii A.N.C.M.R.R. pot fi înscrise şi relaţiile foarte bune pe care acestea le are cu Asociaţiile afiliate, cu Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, Asociaţia Diplomaţilor Militari în Rezervă şi în Retragere, Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor”, precum şi cu Asociaţiile similare din Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, relaţii întărite prin acorduri şi protocoale, prin demersuri şi acţiuni comune.
      Faptul că A.N.C.M.R.R. este reprezentată în Consiliul Naţional al Persoanelor Vârstnice, în Comisia Superioară pentru Acte Normative Specifice, în Comisia M.Ap.N. pentru Problemele Sociale, că este acceptată şi invitată sistematic la dialog cu unele Comisii ale Parlamentului şi Guvernului României constituie, de asemenea, dovezi ale recunoşterii reprezentativităţii ei.
      De mare notorietate şi în totalitate benefică pentru noi este relaţia cu Alianţa Centru Stânga/USL PSD+UNPR prin prevederile Protocolului de colaborare dintre ANCMRR şi ACS,  semnat de  Prim-ministru, viceprim-ministru, cei doi secretari generali şi Preşedintele şi Prim-vicepreşedintele Asociaţiei.
      Şi în planul relaţiilor internaţionale avem dovezi ale recunoaşterii reprezentativităţii A.N.C.M.R.R. Reamintim că încă din anul 1997, cu şapte ani înainte ca România să acceadă în N.A.T.O ca membru cu drepturi depline (01.03.2004), A.N.C.M.R.R. a fost invitată să participe anual la 2 – 3 activităţi internaţionale organizate de Conferinţa Internaţională a Ofiţerilor de Rezervă şi Parteneriat pentru Pace (C.I.O.R – P.f.Pi) – congrese, seminarii, ateliere pe teme de interes, cele mai semnificative fiind legate de : „Constituirea, rolul, misiunile şi activitatea Asociaţiilor Ofiţerilor de Rezervă”, precum şi în cadrul Centrului de Studii Strategice „George Marshall” pe tema Rezerviştii şi asociaţiile lor în perspectiva extinderii N.A.T.O.”
      Semn al recunoaşterii reprezentativităţii şi activităţii A.N.C.M.R.R, putem considera şi faptul că la 29 iulie 2004, Asociaţia Ofiţerilor de Rezervă din România (A.O.R.R.), constituită prin eforturile şi contribuţia esenţială a Asociaţiei noastre, la Congresul de la Viena, în prezenţa reprezentanţilor A.N.C.M.R.R., a fost primită în C.I.O.R. ca membru cu drepturi depline.
    Tot pe linia recunoaşterii reprezentativităţii  A.N.C.M.R.R. poate fi înscris şi faptul că în prima Enciclopedie a Armatei Române, editată cu prilejul aniversării a 150 de ani de la  constituirea Statului Major General (noiembrie 2009) Asociaţia noastră este înscrisă într-un amplu articol însoţit de câteva imagini semnificative înfăţişând prezenţa ei în societatea românească.

                                                     4


        Nu încape  nici-o îndoială că recunoaşterea reprezentativităţii A.N.C.M.R.R. la nivelul diferitelor structuri ale puterii de stat, inclusiv la nivel teritorial, este benefică tuturor cadrelor militare în rezervă şi în retragere provenite din activitate în Armata României. O dovadă recentă este rezultatul demersurilor din anii 2010 – 2013 în problema pensiilor militare.
        Este demn de menţionat că în baza Protocolului cu ACS, - mai sus amintit la insistenţa A.N.C.M.R.R. s-a promovat iniţiativa legislativă în Parlament referitoare la revenirea pensiilor diminuate prin recalculare să revină la nivelul 2010 – decembrie iar cele care au înregistrat creşteri legale să rămână în plată – Domnul Vice prim-ministru Oprea Gabriel ne-a confirmat în ziua de 22 mai – asigurându-ne de acceptul Legii şi în Camera Deputaţilor într-un timp cât mai scurt. Urmând ca Legea pensiilor militare de stat să se elaboreze şi să se aprobe până la 30 decembrie a.c.
       c/ Nu mai puţin reală şi importantă este calitatea de asociaţie de utilitate publică acordată A.N.C.M.R.R. după 14 ani de afirmare rodnică în viaţa cadrelor militare în rezervă şi în retragere provenite din activitate în Armata României, în condiţiile legii, prin H.G. 20/2004.
       Dacă statutul de  asociaţie de utilitate  publică, cu tot ce decurge din aceasta, a fost acordat de Guvernul României, notorietatea publică a fost dobândită de A.N.C.M.R.R. prin activitatea desfăşurată în timpul ce s-a scurs de la constituire până în prezent, în
ciuda tuturor clevetirilor mai vechi şi mai noi la adresa sa.
       În baza statutului de ONG de utilitate publică acordat de Guvern trebuie să arătăm că la nivel central şi al filialelor din teritoriu, relaţionăm benefic pentru cadrele militare în rezervă şi în retragere, detaşându-se ca model parteneriatul cu Primăria Sectorului 2, devenită tradiţională şi model pentru toate filialele asociaţiei şi nu în ultimul rând parteneriatul cu M.Ap.N.
      Dovezile indubitabile ale notorietăţii A.N.C.M.R.R. sunt numeroase. Între acestea reamintesc desfăşurarea unui parteneriat real, mai cu seamă în ultimii 2- 3 ani între A.N.C.M.R.R. şi M.Ap.N, solicitudinea manifestată de conducerea ministerului şi principalele sale structuri faţă de problemele ridicate de conducerea Asociaţiei, cum nu prea s-a întâmplat în timpurile anterioare.
       Notorietatea dobândită de A.N.C.M.R.R. a făcut posibil ca unele doleanţe ale cadrelor militare în rezervă şi în retragere să poată fi susţinute cu succes la nivelul celor mai înalţi factori de decizie, politică sau militară.
Nu aş putea să închei fără a reaminti că datorită acţiunilor, activităţilor şi demersurilor promovate prin care au crescut notorietatea şi prestigiul Asociaţiei, s-au întărit legăturile cu Biserica Ortodoxă Română, cu Patriarhia României, cu Academia Română prin protocoale de colaborare încheiate cu Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, U.N.Ap şi Academia Tehnică Militară, precum şi cu U.N.V.R.
În contextul reuniunii de astăzi şi mai ales ancorat în realitatea cotidiană în care diferiţi comentatori şi aşa zişi formatori de opinie militară şi civică, din păcate şi din rândul unor militari animaţi de sentimente nejustificate de frustrare, de orgolii personale şi de grup, departe de esenţa militară, de interese politice, meschine sau chiar din afara contextului românesc încearcă inducerea în opinia cadrelor militare în rezervă şi în retragere, a pensionarilor militari a partizanatului şi aservirii politice ale A.N.C.M.R.R. în scopul dezintegrării acestei structuri recunoscute şi reprezentative.

                                                 5

       O dată cu îndemnul  la înţelepciune şi unitate structurală şi de corp, asigurăm toate cadrele militare în rezervă şi retragere  de verticalitatea conduitei noastre în strânsă legătură cu virtuţile exprimate prin deviza „ Patrie – Onoare – Demnitate” şi toate prevederile Statutului A.N.C.M.R.R. 

      Onorată asistenţă,

      Am convingerea că foarte multe aspecte legate de parametrii fundamentali mai sus – amintiţi, vă sunt foarte bine cunoscute şi nu m-am gândit ca această comunicare să aibă un caracter exhaustiv ci mai mult să constituie o provocare şi un îndemn la o analiză corectă, fără ingerinţe neavenite, asupra a ceea ce este şi reprezintă A.N.C.M.R.R.

       Distins auditoriu,

       În nume personal şi al conducerii A.N.C.M.R.R. doresc să vă adresez Dumneavoastră celor prezenţi şi tuturor membrilor Asociaţiei, tuturor rezerviştilor militari cu ocazia Zilei Rezervistului şi a Zilei A.N.C.M.R.R. multă sănătate, speranţe împlinite, şi La Mulţi Ani ! Fie ca Bunul Dumnezeu să ne ocrotească pe toţi cu
Graţia-i Divină !




                            General (r) prof.univ.dr.Mihai ILIESCU


miercuri, 25 noiembrie 2009

1 DECEMBRIE-ZIUA NATIONALA A ROMANIEI



ZIUA NATIONALA A ROMÂNIEI - 1 DECEMBRIE
Anul 1918 reprezinta în istoria poporului român anul triumfului idealului national, anul încununarii victorioase a lungului sir de lupte si sacrificii umane si materiale pentru faurirea statului national unitar. Acest proces istoric, desfasurat pe întreg spatiul de locuire românesc, a înregistrat puternice seisme în 1784, 1821, 1848-1849, ca si evenimente cardinale cum ar fi unirea Moldovei si Munteniei în 1859, proclamarea independentei absolute a tarii de sub dominatia otomana, consfintita pe câmpul de lupta de armata româna în razboiul din 1877-1878, precum si adunarile reprezentative, democratic alese ale românilor din teritoriile aflate sub stapânirea straina de la Chisinau, Cernauti si Alba Iulia din 1918.
Aceste memorabile momente din 1918 au facut ca jertfa ostasilor români în primul razboi mondial sa nu fi fost zadarnica. Ceea ce la 1600 - prin fapta Viteazului - fusese doar o clipa de vis, la 1 Decembrie 1918 devenea cea mai miraculoasa realizare a acestui popor. „În aceasta zi - scria Nicolae Iorga - a sosit un ceas pe care-l asteptam de veacuri, pentru care am trait întreaga noastra viata nationala, pentru care am muncit si am scris, am luptat si am gândit. A sosit ceasul în care cerem si noi lumii dreptul de a trai pentru noi, dreptul de a nu da nimanui ca robi rodul ostenelilor noastre”.
Organizati în state separate din punct de vedere politic, amenintati mereu de expansiunea vecinilor mai puternici, cu parti din teritoriul stramosesc - Transilvania, Banat, Bucovina, Basarabia, Dobrogea - anexate de cele trei mari imperii, otoman, habsburgic (din 1867 austro-ungar) si rus, românii si-au pastrat dintotdeauna constiinta ca apartin aceluiasi popor, ca au aceiasi geneza. Aceasta constiinta a unitatii de neam a românilor a fost consolidata de permanentele si multiplele relatii politice, militare, economice si culturale între tarile române de-a lungul întregului ev de mijloc. Secolul al XIX-lea - denumit si „secolul nationalitatilor” - a adus în spatiul românesc o noua realitate, cea a natiunii române, în cadrul careia s-a cristalizat constiinta unitatii nationale, a constiintei destinului comun - trecut, prezent si viitor.
Experienta istorica a relevat cu tarie faptul ca unitatea politica era singura cale de rezistenta în fata presiunilor concentrice covârsitoare ale marilor puteri vecine, ca doar ea putea asigura supravietuirea fiintei etnice romanesti si evolutia nestingherita pe coordonatele progresului. Caracteristica ideologiei generatiei pasoptiste - cea care a pus bazele statului român modern - si a practicii politice românesti a constat în afirmarea permanenta a unei optiuni fundamentale: refacerea unitatii de stat pe pamântul vechii Dacii. În adâncul inimii fiecarui român - scria Nicolae Balcescu - era întiparita credinta ca „mântuirea de orice domnire straina” nu se putea realiza decât „prin unitatea nationala”.
Desavârsirea unitatii nationale a românilor la sfârsitul primei conflagratii mondiale trebuie înteleasa ca o fireasca împlinire ca o necesitate istorica impusa de evolutia statului national si de necesitatea desavârsirii sale si nu ca urmare a efortului militar al României. Nu primul razboi mondial a creat România Mare; el a fost doar ocazia. România a intrat în razboi pentru eliberarea provinciilor asuprite si pentru întregirea tarii, idealul Unirii afirmându-se intens prin eforturi, jertfe si eroism pe câmpurile de lupta din Transilvania si Dobrogea, de pe Valea Jiului si de pe Arges, ca si pe cele de la Marasti, Marasesti, si Oituz. Nu o victorie militara a stat la temelia statului national român, ci actul de vointa al natiunii române. Sacrificiile ei în campania anilor 1916 si 1917 au fost rasplatite de izbânda idealului national, în conditiile prabusirii autocratiei tariste, urmata de instaurarea regimului comunist si a destramarii monarhiei austro-ungare, precum si al afirmarii dreptului popoarelor la autodeterminare pe baza principiului nationalitatilor.

Cei dintâi care au pus în aplicare dreptul la autodeterminare au fost românii dintre Prut si Nistru. Primul pas a fost facut la 21 noiembrie/4 decembrie 1917 când Sfatul Tarii a proclamat „Republica Democratica Moldoveneasca” - urmat de cel din 24 ianuarie/6 februarie 1918 când s-a adoptat declaratia de independenta. Încununarea acestor actiuni s-a împlinit la 27 martie/9 aprilie 1918, când Sfatul Tarii de la Chisinau, ales prin vot universal, direct, egal si secret a decis cu majoritate de voturi unirea cu România a Republicii Democratice Moldovenesti (Basarabia) „în hotarele sale dintre Prut, Nistru, Dunare si Marea Neagra si vechile granite cu Austria, rupta acum o suta si mai bine de ani din trupul vechii Moldave”.
Armata româna care, la începutul anului 1918, intrase în Basarabia nu a exercitat nici un fel de presiune asupra membrilor Sfatului Tarii si n-a instalat un regim de dictatura militara. Ea a fost chemata numai pentru restabilirea ordinii si a linistei, pentru protejarea regimului legal constituit al Republicii Moldovenesti, pentru paza depozitelor militare de alimente si armament românesti - create acolo în timpul refugiului în Moldova - si a cailor de comunicatii. Prezenta militara româneasca a reusit sa împiedice actiunile bolsevicilor, ce urmareau instaurarea puterii sovietice în Basarabia.
Acelasi rol de protectie l-au îndeplinit si trupele române intrate în Bucovina la cererea Consiliului National Român, ca urmare a dezordinilor provocate de retragerea unitatilor militare austriece si a bandelor de ucraineni, împiedicând totodata intentiile Consiliului National Ucrainean de a alipi nordul Bucovinei la Ucraina. Interventia armatei române s-a facut dupa ce Constituanta - adunare din 14/27 octombrie 1918 - a decis „unirea Bucovinei integrale cu celelalte tari românesti într-un stat national independent, în deplina solidaritate cu românii din Transilvania si Ungaria”.
Respectând aceasta hotarâre Comitetul Executiv al Consiliului National din Bucovina, mandatat de Constituanta sa fie unica structura cu drept „ de a hotarî sau a trata asupra poporului român din Bucovina”, a convocat un Congres general al Bucovinei pentru 15/28 noiembrie 1918 în Palatul mitropolitan din Cernauti. Au fost alesi ca delegati oficiali: 74 români, 7 germani, 6 polonezi si 13 ruteni de peste Prut, la care s-au adaugat 5 deputati de drept. Pe lânga reprezentantii oficiali, o mare multime de oameni s-a adunat în jurul cladirii din dorinta de a fi partasa la maretul eveniment. Presedintele Congresului, Iancu Flondor, a dat citire motiunii în care se afirma ca Bucovina este parte organica a Moldovei în care se gaseau „gropnitele domnesti” si a fost smulsa samavolnic din trupul Moldovei, ca românii bucovineni au îndurat multe opresiuni din partea „cârmuirii habsburgice, dar n-au pierdut nadejdea ca ceasul mântuirii, asteptat cu atâta dor si suferinta, a sosit”. Acum când „ceasul acesta mare a sunat” si când toate neamurile din monarhia austro-ungara si-au câstigat „dreptul de libera hotarâre de sine”, cel dintâi gând al lor se îndrepta spre România. Pe temeiul acestor adevaruri, „Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a tarii si fiind investiti cu puterea legiuitoare, în numele suveranitatii nationale, hotarâm: Unirea neconditionata si pe vecie a Bucovinei în vechile ei hotare pâna la Ceremus, Colacin si Nistru cu Regatul României”.
Dupa citirea declaratiei de Unire, „sala se ridica si aplauzele se prefac într-un vuiet de codru bântuit de furtuna”, nota în memoriile sale profesorul Ion I. Nistor, unul din artizanii acestui act istoric. Reprezentantii minoritatilor poloneza si germana au aprobat hotarârea si drepturile inprescriptibile ale poporului român asupra Bucovinei. În mijlocul entuziasmului ce cuprinsese întregul oras, delegatii au votat în unanimitate motiunea Unirii, reparând în acest fel actul de forta înfaptuit în 1775.
În zilele când românii din Bucovina îsi rosteau hotarârea de Unire cu România, în Transilvania se pregatea ultimul act al marii epopei nationale. Multimile se îndreptau spre Alba Iulia în conditii cât se poate de prielnice: aparatul de stat austro-ungar fusese înlocuit de administratia româneasca.
La 1 Decembrie 1918, în inima Transilvaniei, la Alba Iulia, votul Marii Adunarii Nationale pentru unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu România, aclamat de o impresionanta adunare populara, încununa celelalte acte de unire de la Chisinau (27 martie/9 aprilie 1918) si Cernauti (15/28 noiembrie 1918) prin care Basarabia si Bucovina reveneau în hotarele României. Aceasta Românie, în granitele sale firesti, s-a facut de la sine, peste îndoielile si erorile clasei politice, ajutata ce-i drept si de un nemarginit noroc” - datorat destramarii concomitente a celor doua imperii rus si austro-ungar ce înglobau ambele teritorii românesti, dupa cum scria unul dintre artizanii Unirii ei, generalul Radu R. Rosetti. Adunarile reprezentative si organele lor - Sfatul Tarii, Consiliul National Român din Bucovina, Consiliul National Român Central - prin hotarârile lor liber consimtite au exprimat nazuintele poporului român înfaptuind unirea provinciilor românesti cu patria mama într-un cadru democratic, prin acte de vointa liber exprimata, pe teritoriu românesc, înainte ca pacea sa puna capat formal - prin tratate internationale - primului razboi mondial
Conferinta Pacii de la Paris din 1919-1920 nu a creat ea un stat român întregit. Acesta fusese deja înfaptuit prin actele de unire de la Chisinau, Cernauti si Alba Iulia înca din anul 1918. Conferinta Pacii a dat doar consacrarea juridica noului statut teritorial si politic, prin recunoasterea principiului autodeterminarii nationale. Asadar mai întâi a fost autodeterminarea si ulterior consacrarea diplomatica prin tratatele de pace a unui drept istoric inalienabil al natiunii române.
România întregita cuprindea în hotarele sale istorice o suprafata de 295049 kmp fata de 137000 kmp înainte de 1918 si o populatie de 18.057.028 locuitori (în 1930) fata de aproximativ 7.250.000 locuitori în 1913. Românii reprezentau 71,9% din totalul populatiei, maghiarii 7,9% germanii 4,4%, evreii 4% etc. Constitutia din 1923 stipula în primele doua articole: „Regatul României este un stat national unitar si indivizibil”, iar „teritoriul României este inalienabil”.
Înfaptuirea statului national a permis natiunii române sa-si puna în valoare energiile, capacitatile sale creatoare în slujba progresului economic al dezvoltarii stiintei, învatamântului si culturii. Evoluând în cadrul regimului de democratie parlamentara, România s-a înscris în anii interbelici pe traiectoria unei vieti moderne, aducându-si pe plan international o contributie substantiala la opera de pace si securitate.
Presedintele Filialei judetene Vaslui a ANCMRR
Colonel(rez)
Petru DOBOSERU

miercuri, 7 octombrie 2009

25 Octombrie – Ziua Armatei Române

-->

25 Octombrie – Ziua Armatei Române

După 23 august 1944, România a avut o contribuţie substanţială la eforturile de război ale Naţiunilor Unite. Armata română a alungat trupele germane de pe teritoriile controlate de statul român, ducând lupte în care au căzut 5.048 soldaţi inamici şi au fost luaţi 56.455 de prizonieri. A fost realizată apărarea strategică a graniţelor şi a liniei temporare de demarcaţie româno-ungare din Crişana şi Platoul Transilvaniei, impuse prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940. Sub acoperirea strategică a românilor, trupele sovietice au parcurs aproximativ 1.000 de kilometri într-un timp foarte scurt şi, fără să întâmpine rezistenţă, au trecut prin strâmtorile din Caparţii Occidentali şi Meridionali, în zona Banatului. Conform articolului 1 din Convenţia de Armistiţiu (semnată în 12/13 septembrie 1944), România urma să contribuie la efortul de război al aliaţilor cu peste 12 divizii de infanterie, dar aceste forţe au crescut constant în număr, în pofida dificultăţilor întâmpinate în cooperarea militară româno-sovietică.

După alungarea trupelor germane de pe teritoriul românesc, Armatele 1 şi a 4-a au fost angajate în luptele de pe marele front la nord de Carpaţii Occidentali şi la vest de Carpaţii Meridionali, ajungând la aproape 350 kilometri în adâncimea aliniamentului de luptă germano-ungar. Oprind înaintarea şi respingând inamicul în afara arcului carpatic, pe direcţia Braşov-Cluj-Carei, au sprijinit ofensiva armatei sovietice din Carpaţii Răsăriteni pe direcţia Târgu Mureş, Dej şi Satu Mare.

Ofensiva pentru eliberarea părţii de nord-est a României a început la 9 octombrie 1944, acţiunile militare făcând parte din operaţiunea ofensivă „Debreţin”, prin care trebuiau eliberate regiunile din estul Ungariei, până la râul Tisa. Operaţiunea a fost planificată şi dusă la sfârşit de Înaltul Comandament Sovietic. Acţiunile ofensive s-au desfăşurat în trei etape. Prima etapă a durat din 9 până în 13 octombrie 1944, când trupele româneşti au rupt apărarea inamică de pe linia de contact, au avansat pe valea Someşului Mic şi au cucerit înălţimile de la vest de râu. Marile unităţi române au continuat ofensiva împreună cu Corpul 104 Armată Sovietic, ajutând astfel la eliberarea oraşului Cluj. În a doua etapă, între 14 şi 20 octombrie, rezistenţa inamică  a fost zdrobită în Munţii Făget şi Meseş. Obiectivul ofensivei a fost atins în etapa a treia, între 21 şi 25 octombrie, când forţele inamice au fost alungate din oraşele Carei şi Satu Mare, dincolo de graniţa româno-ungară, pe 25 octombrie 1944.

Pentru a treia etapă, Comandantul Armatei a 4-a, Generalul Gheorghe Avramescu, a hotărât să îndrepte eforturile cu prioritate pentru eliberarea oraşului Carei şi cu o parte din forţe să elibereze oraşul Satu Mare. Misiunea trupelor române a fost extrem de grea deoarece inamicul se afla în avantaj, el structurându-şi limita dinainte a apărării pe puncte de sprijin şi noduri de apărare în special în oraşe.


Pentru eliberarea oraşului Carei a fost concepută o mare manevră de învăluire, cu patru divizii din Corpul 6 Armată, care urmau să distrugă duşmanul din zona oraşului, în timp ce Corpul 2 Armată împreună cu Divizia 11 Infanterie aveau să atace de la sud rezistenţa inamicului din Satu Mare. Atacul a început în seara zilei de 24 octombrie, iar divizia 9 Infanterie a intrat în Carei şi s-a angajat în lupte de stradă în aceeaşi noapte. În dimineaţa zilei de 25 octombrie, după lupte grele, a fost eliberat ultimul şi cel mai important oraş românesc de la graniţa de vest.

Fără a lăsa nici un răgaz trupelor hitleristo-hortiste, militarii români au continuat să avanseze şi au ajuns la graniţa româno-ungară în aceeaşi dimineaţă. Ei au trecut graniţa şi au dus lupta mai departe pe aceeaşi direcţie, pe teritoriul Ungariei. În Ordinul de Zi Nr. 392 din 29 octombrie 1944, Generalul Avramescu scria: „La chemarea ţării pentru dezrobirea Ardealului răpit prin Dictatul de la Viena, aţi răspuns cu însufleţire şi credinţă în izbânda dreptăţii neamului românesc. Tineri şi bătrâni aţi pornit spre hotarele sfinte ale patriei şi cu pieptul vostru aţi făcut zăgaz de neînfrânt duşmanului care voia să ajungă la Carpaţi. Zdrobit de focul năprasnic al artileriei şi de necontenitele voastre asalturi, inamicul a fost gonit din Ardealul scump. (...) Pe cei care au căzut la datorie, îi vor preamări urmaşii şi numele lor va fi înscris în cartea de aur a poporului român.”

Victoria asupra forţelor germane şi ungare a fost câştigată de 525.702 soldaţi români, începând cu 23 august 1944. Din aceştia, 58.330 au fost declaraţi morţi, răniţi sau dispăruţi în luptă. Numărul total al pierderilor inamicului s-a ridicat la peste 72.937 soldaţi.

Ziua Forţelor Armate Române a fost sărbătorită pe 2 octombrie în primii ani după sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Din anul 1959, 25 octombrie a fost stabilită ca ziua în care se aniversează eliberarea definitivă a teritoriului naţional temporar ocupat în urma Dictatului de la Viena.

Presedintele Filialei Vaslui a ANCMRR
Colonel(rez)
      Petru DOBOSERU

duminică, 19 iulie 2009

Certificat de inscriere in Registrul special